CE SPUI
„Deficiența mea de citire m-a afectat mereu…”
CHRIS, STATELE UNITE ALE AMERICII
Timp de mulți ani, când venea vorba de cititul Bibliei, eram limitat la o înțelegere de suprafață.
Dar când am început să ascult Biblia Audio, experiența mea s-a schimbat complet. Am putut, în sfârșit, să mă întâlnesc pe deplin cu Dumnezeu, prin Cuvântul Său.
Deficiența mea de citire a fost o sursă de rușine, dar faptul că celor de la YouVersion le pasă de nevoile mele, mă ajută să mă simt sprijinit și văzut.
Pentru a asculta Bibliile audio, deschide versiunea preferată a Bibliei în aplicație și apasă pe pictograma care ilustrează difuzorul, din partea de sus a ecranului.
Funcționalități pe care le iubești
Memento de rugăciune
Tuturor ne-ar prinde bine un memento din când în când, care să ne aducă aminte că putem vorbi cu Dumnezeu despre orice.
Pentru a-ți seta mementouri pentru rugăciune, accesează Configurare notificări automate, din setările aplicației YouVersion și apasă pe „Amintește-mi să mă rog.”
OBICEIURILE BIBLICE PE CARE ȚI LE FORMEZI
În ultima lună, comunitatea noastră a completat peste 69.000.000 de zile din planurile de citire.
Acest lucru este echivalent cu citirea de către întreaga populația a Regatului Unit a unei zile dintr-un plan de citire.
Prin intermediul planurilor de citire, te apropii, în fiecare zi, tot mai mult de Dumnezeu, alături de o comunitate globală diversă. Acesta e un motiv de sărbătoare!