Ce înseamnă să te închini lui Dumnezeu?

Femeie închinându-se

Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care este proprietatea Lui, ca să vestiți faptele mărețe ale Celui Ce v‑a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

1 PETRU 2:9 (accentuat)

Închinare — a-L onora pe Dumnezeu cu deosebită considerație, reverență și dedicare.

Pentru ce anume ești recunoscător? Când ne merge bine, avem tendința să nu prețuim lucruri elementare precum mâncare suficientă, o locuință, sănătate, cei dragi nouă etc. Dar studiile demonstrează că viața noastră e mai bună atunci când realizăm cu adevărat cât de binecuvântați suntem.1

Poate deja ești o persoană recunoscătoare; te-ai gândit și de unde provin lucrurile bune? Apostolul Pavel i-a reamintit prietenului său, Timotei, că Dumnezeu „ne oferă din belșug toate lucrurile, ca să ne bucurăm.” (1 Timotei 6:17). Cum am putea noi să răspundem la acest adevăr?

Dați Domnului slava cuvenită Numelui Său! Închinați‑vă Domnului cu podoabe sfinte.

PSALMUL 29:2

Să ne gândim: Dumnezeu Și-a creat universul. Și-a dotat una dintre planete cu atmosferă care poate susține viața și acolo i-a pus pe oameni… și le-a dat absolut tot ceea ce au nevoie. Apoi, în ciuda tuturor greșelilor și eșecurilor (din cauza acestora, de fapt) ne-a invitat în familia Lui și ne-a adoptat pentru a deveni fiicele și fiii Săi. Iată un motiv pentru a sărbători!

Doamne, Stăpânul nostru, cât de măreț este Numele Tău pe tot pământul!… Când privesc cerurile Tale, lucrările degetelor Tale, luna și stelele… îmi zic: Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi? Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu.… L‑ai pus să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale;
i‑ai pus totul sub picioare.

PSALMII 8:1, 3-8

Iată trei moduri practice de a ne închina lui Dumnezeu:

Cântă-I laudă

Iacov spune că atunci când ne merge bine, trebuie să-I cântăm cântări de laudă lui Dumnezeu. Nu știi nici un cântec? Atunci ești în locul potrivit: poți găsi mii de cântece care te pot ajuta să-L glorifici pe Dumnezeu. Indiferent ce muzică îți place, sigur vei găsi ceva ce ți se potrivește, creat de artiști talentați.

Provocare Caută după „închinare”, „laudă” și „muzică creștină” indiferent ce serviciu de streaming folosești. Merită să investești timp pentru a explora.

Mulțumește-I în rugăciune

Când Isus i-a învățat pe ucenici să se roage, le-a zis să înceapă așa: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri… ajută-ne să-ți onorăm numele.” Este în regulă să-I ceri lucruri lui Dumnezeu, dar relațiile adevărate presupun a primi și a oferi. Dar ce îi oferim noi lui Dumnezeu? Îl onorăm, Îl respectăm și Îi suntem recunoscători.

Provocare Apropie-te de Dumnezeu prin rugăciune cel puțin o dată pe zi, de-a lungul unei săptămâni, mulțumindu-I pentru ceea ce a făcut pentru tine, fără să-I ceri nimic.

Împărtășește-ți povestea

Autorul Epistolei către evrei ne încurajează să-L onorăm pe Dumnezeu „proclamând supunere numelui Său” Dumnezeu întotdeauna lucrează pentru binele celor ce-L iubesc. Nu e emoționant să știi că Dumnezeu te-a ales pentru un scop anume în împărăția Sa? Răspândești tu în mod activ vestea despre bunătatea lui Dumnezeu?

Provocare Când vorbești cu prietenii săptămâna aceasta, caută oportunități pentru a împărtăși ceea ce face Dumnezeu în viața ta.

Iată doar câteva sugestii care te ajută să începi să te apropii zilnic de Dumnezeu. Caută mai multe moduri de a începe să te închini lui Dumnezeu, în Planurile de mai jos.

Vezi Planurile

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail

Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Slujiți Domnului cu bucurie, veniți înaintea Lui cu strigăte de veselie! Să știți că Domnul este Dumnezeu. El este Acela Care ne‑a făcut și ai Lui suntem; suntem poporul Lui și turma pășunii Lui! Intrați pe porțile Lui cu mulțumire și în curțile Lui – cu laudă! Mulțumiți‑I! Binecuvântați‑I Numele! Căci Domnul este bun. În veci ține îndurarea Lui și din generație în generație ține credincioșia Lui.

PSALMII 100:1-5


Notițe

1 A conștientiza binecuvântările versus poverile: Studiu experimental despre recunoștință și bunăstarea subiectivă din viața de zi cu zi.

Această postare este disponibilă și în: Engleză Afrikaans Indoneziană Germană Spaniolă Filipineză (Tagalog) Franceză Italiană Olandeză Portugheză Rusă Japoneză Chineză (Simplificată) Chineză (Tradițională) Coreeană