O rugăciune pentru pace

Mâini Deschise

Cunoaște-L pe Dumnezeu, Găsește Pace

Imaginează-ți că ești un păstor în Betleem în primul secol. Oile te înconjoară, dar ești singur, datorită naturii muncii tale, a hainelor și statutului social.

De genații familia ta a spus, „Dumnezeu a promis că lucrurile se vor îmbunătăți”. Tu însă începi să te întrebi: „oare este adevărat?” Apoi într-o noapte totul se schimbă. Apare un înger și-ți spune că un Mântuitor s-a născut.

Emanuel, „Dumnezeu este cu noi” a venit.

Într-o zi, acest copilaș va lua asupra lui toată greutatea greșelilor noastre, murind pe cruce. Datorită sacrificiului Său, suntem invitați să trăim în pace cu Dumnezeu în fiecare moment, în orice circumstanțe. Așa că hai acum să-i mulțumim lui Isus pentru sacrificiul Său și pentru pacea pe care o avem datorită Lui.

O rugăciune pentru pace

Doamne,

Chiar atunci când viața pare haotică, pot să am parte de pacea Ta datorită a ceea ce a făcut Isus pe cruce. Mulțumesc pentru că ai făcut acest lucru posibil trimițându-ni-l pe Fiul Tău! A creat pentru noi o modalitate de a Te cunoaște și a Te experimenta.

Chiar și atunci când viața pare scăpată de sub control, mă pot agăța de adevărul că pacea Ta nu se bazează pe sentimentele mele sau circumstanțele prin care trec — ci pe caracterul și credincioșia Ta.

Când îmi pierd pacea, te rog fă-ți simțită prezența. Adu-mi aminte că Tu ești în control. Dă-mi puterea și confortul Tău când lumea mi se pare nesigură. Protejează-mi inima și mintea de greutatea sentimentelor și gândurilor mele.

Permite-mi să simt prezența Ta și să trăiesc cu încredere că Tu ești mereu aproape. Fă din viața mea un exemplu a păcii Tale care depășește orice înțelegere.

În numele lui Isus! Amin.

Salvează rugăciunea

Această postare este disponibilă și în: Engleză Afrikaans Germană Spaniolă Filipineză (Tagalog) Franceză Olandeză Portugheză Rusă Japoneză Chineză (Simplificată) Chineză (Tradițională) Coreeană Poloneză Vietnameză