Cum studiezi Biblia? Iată 5 pași…

Persoană stând în picioare, pe o stradă urbană

În acest an, mulți dintre noi am fost nevoiți să ne adaptăm la un „nou normal” care, de fapt, nu este normal. Asemenea schimbări bruște în viață pot avea un impact negativ asupra sănătății mentale și ar putea duce la oboseală cronică și epuizare.

Cu toate acestea, în mijlocul acestor împrejurări, Dumnezeu încă ne cheamă să venim la El și ne promite odihna. Ne putem apropia de Dumnezeu și atunci când petrecem timp în Cuvântul Său, dar cum faci din timpul petrecut cu Dumnezeu un obicei zilnic? Iar apoi, cum îmbini cunoașterea Scripturii cu trăirea ei?

Iată 5 pași excelenți care te pot ajuta să iei o pauză, să te odihnești și să studiezi Biblia în fiecare zi – chiar și atunci când te simți copleșit.


Pregătește-ți inima

Doamne, inima mea nu este trufașă, iar ochii mei nu sunt semeți. Nu umblu după lucruri prea mari și prea mărețe pentru mine. Dimpotrivă, mi‑am culcat și mi‑am liniștit sufletul, ca un copil înțărcat lângă mama lui.

PSALMII 131:1-2

Începe-ți momentul de liniște recitând acest Psalm, apoi notează-ți preocupările și îngrijorările. Imaginează-ți că pui într-o cutie tot ceea ce îți distrage atenția și i-o dai lui Dumnezeu. (S-ar putea să fie necesar să repeți acest proces de câteva ori înainte să te simți pregătit să faci următorul pas.)

Cere-I Domnului să-ți vorbească

Înainte de a începe studiul biblic zilnic, cere-I Domnului să te ajute să înțelegi Cuvântul Său și să îți arate cum poți aplica corect Scriptura în viața ta. El promite să ne dea înțelepciune atunci când I-o cerem.

O rugăciune pentru înțelepciune:

Doamne, Te rog, liniștește-mi mintea să Te pot auzi clar. Înțelepciunea Ta să mă însoțească pe parcursul studiului acestui pasaj ca să pot descoperi adevărul biblic și să îl aplic în viața mea. Te rog să mă ajuți să Te văd deslușit la lucru în Cuvântul Tău. Amin.

Salvează această rugăciune în Aplicația Biblia

Analizează pasajul

Când a fost scris pasajul? Cine erau destinatarii inițiali? Care este tema principală? Există cuvinte sau expresii repetitive (dacă da, de ce)? Ce îți spune pasajul despre caracterul lui Dumnezeu?

Începe studiul biblic prin a citi pasajul de mai multe ori, răspunzând de fiecare dată unei alte întrebări. Fii atent la fraze sau idei care ies în evidență în mod repetat.

Rezumă pasajul

Cu ce anume ai rezonat din pasajul parcurs? Petrece câteva minute rugându-L pe Dumnezeu să îți arate adevărurile din Cuvântul Său, apoi scrie 1-3 lucruri cu care vrei să rămâi din acel pasaj. Scriindu-le, te va ajuta să procesezi și să ții evidența adevărurilor revelate de Dumnezeu.

Pune în practică

Dacă vrei să crești în credință, nu este suficient să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu – e nevoie și să îl trăiești.

Scrie 2-3 moduri în care dorești să aplici versetele studiate și verifică-ți periodic progresul. Poti chiar transforma obiectivele în Rugăciuni în Aplicația Biblia, adăugând și memento – uri ca să te rogi pentru ele!


După ce ai terminat studiul biblic, petrece câteva minute într-o reflecție tăcută și cere-I lui Dumnezeu să-ți reamintească pe parcursul zilei tot ceea ce ai învățat.

Chiar și când ne înconjoară incertitudinea, alegând să petrecem zilnic timp cu Dumnezeu vom ajunge să ne raportăm la problemele și la suferința noastră având perspectiva Sa eternă. Alături de El, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre și speranță reînnoită pentru viața noastră.

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail

Această postare este disponibilă și în: Engleză Afrikaans Indoneziană Germană Spaniolă Filipineză (Tagalog) Franceză Italiană Olandeză Portugheză Rusă Japoneză Chineză (Simplificată) Chineză (Tradițională) Coreeană