Pentru ce anume te rogi?

Bărbat care se roagă

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.

FILIPENI 4:6

Vindecare? Pace? Protecție? Realizare? Te rogi pentru tine sau pentru cineva apropiat? Indiferent pentru ce te rogi, ia în considerare să inviți pe cineva de încredere să se roage cu tine.

Purtați‑vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos.

GALATENI 6:2

Sperăm că ai descoperit deja că noua opțiune de la YouVersion – RUGĂCIUNEA este o modalitate excelentă de a urmări lucrurile pentru care te rogi. De asemenea, Rugăciunea YouVersion îți permite să adaugi prieteni în conversația ta cu Dumnezeu. Când adaugi o rugăciune, tot ce trebuie să faci pentru a invita pe alții să se roage este să atingi Împărtășește cu Prietenii.

Împărtășește cu Prietenii pe cardul de rugăciune

Un grup de rugăciune facilitează Prietenilor tăi din Aplicația Biblia distribuirea Rugăciunii tale cu Prietenii lor, care la rândul lor o pot distribui Prietenilor lor și așa mai departe.

Crează un grup de rugăciune

Permite prietenilor tăi și prietenilor acestora să împărtășească această nevoie de rugăciune

Comutator pornit

Adaugă o Rugăciune

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail

Nu este ușor să crești copii.

Ce înseamnă să
fii un „părinte bun”?

Să crești copii poate fi greu. Cu toții vrem să le oferim copiilor noștri mai mult decât am avut – siguranță și stabilitate, experiențe unice și oportunități de a se dezvolta. Cum ne putem îndruma copiii spiritual către crearea unei lumi mai bune?

Slavă Domnului că nu trebuie să ne dăm seama singuri. Mulți ne-au precedat și au scris experiențele cu lucrurile care au funcționat pentru ei. Aceste planuri biblice te pot ajuta în diferite faze din călătoria credinței tale:

Răsfoiește Planuri biblice

Ți se pare că ai pierdut controlul asupra vieții tale? Gândește-te la aceste 3 lucruri:

Fiți tari și încurajați‑vă inimile, toți cei ce nădăjduiți în Domnul!

Psalmul 31:24

400 de ani – atât au așteptat israeliții ca Dumnezeu să-i elibereze din sclavie. Dar după ce au părăsit Egiptul, Dumnezeu nu i-a dus direct în Țara Promisă.

Din contră, ei s-au adăpostit la poalele unui munte în timp ce Dumnezeu îi dădea instrucțiuni lui Moise. În acea perioadă, Slava Domnului s‑a așezat pe munte.

Dar după 40 de zile, israeliții erau frustrați din cauza întârzierii…așa că s-au abătut de la calea lui Dumnezeu și au început să se distreze.

Dacă te-ai simțit vreodată frustrat din cauza unei perioade nesigure care durează mai mult decât te așteptai, nu ești singur.

Așteptarea poate provoca dezamăgire și frustrare. În acele momente, riscăm să ne concentrăm atât de mult asupra propriilor circumstanțe, încât uităm că Dumnezeu este încă în control. Dacă Dumnezeu controlează tot, ne putem întreba, unde este El? De ce nu s-a schimbat nimic?

Nu uita aceste 3 adevăruri:

  1. Așteptarea dezvăluie la ce te închini
  2. Când totul a durat mai mult decât plănuiau, israeliții au vrut să-și satisfacă propriile dorințe imediat, pentru că acesta era cel mai important lucru pentru ei.

    Atunci când ești nemulțumit de situația ta, cui te adresezi? Pe ce te concentrezi îți arată valorile, care la rândul lor determină ceea ce venerezi.

  1. Așteptarea nu este niciodată o pierdere de timp
  2. Dumnezeu nu uitase de promisiunea Sa față de israeliți – El îi pregătea pentru împlinirea ei.

    Planul lui Dumnezeu este diferit de al nostru, dar așteptarea ta s-ar putea de fapt să te pregătească pentru planurile și scopurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine.

  1. De-a lungul așteptării ne putem concentra asupra credincioșiei lui Dumnezeu
  2. Dumnezeu rămâne credincios. Dumnezeul care a protejat cu răbdare și a purtat de grijă israeliților, a cucerit și moartea, pentru ca tu să poți primi viața veșnică.

    Dacă ai obosit să mai aștepți, privește spre cer și privește înapoi. Caută dovezi ale prezenței lui Dumnezeu și adu-ți aminte de ceea ce a făcut El pentru tine. Acest lucru te va ajuta să-ți păstrezi speranța.

Să speri în Dumnezeu nu este niciodată o pierdere de timp, pentru că Cel care a biruit moartea încă are totul sub control, iar El lucrează mereu în timp ce tu aștepți.

Gândește-te la credincioșia lui Dumnezeu

Gândește-te la o mamă care te inspiră…

Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate - 1 Corinteni 13:4 - Verset ilustrat

Ia-ți un moment și gândește-te la toate mămicile speciale pe care le cunoști… Prietena mereu prezentă când ai nevoie de ea. Vecina care se îngrijește minunat de familia ei. Femeia de la serviciu care te inspiră să fii cea mai bună versiune a ta. Și desigur – propria ta mamă.

Astăzi este o zi minunată pentru a spune tuturor mamelor tale favorite cât de mult le apreciezi. Spune „mulțumesc” cu acest Verset ilustrat special. (majoritatea mamelor pe care le știm apreciază foarte mult și apelurile telefonice).

Partajează Versetul ilustrat

Cum să te rogi când nu ști cum să te rogi

Femeie rugându-se

Ce te oprește din a vorbi cu Dumnezeu în mod regulat?

A te obișnui cu rugăciunea necesită practică. Și totuși – dacă dorim să creștem în credința noastră, este important să putem avea conversații sincere cu Dumnezeul nostru relațional.

Deci, dacă nu ești sigur despre ce să te rogi…

Iată 5 exemple de rugăciuni zilnice:

  1. Roagă-te ca Dumnezeu să fie cunoscut

„A Lui, Care poate să facă nespus mai mult decât tot ce‑I cerem sau ce gândim, potrivit cu puterea care lucrează în noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Cristos Isus, în toate generațiile…”

EFESENI 3:20-21

Exemplu:

Doamne, știm că Tu ești deasupra tuturor lucrurile și că prin Tine toate lucrurile sunt ținute împreună. Astăzi, te rog, fii glorificat în lumea noastră. Fie ca oamenii care nu Te-au întâlnit niciodată, să te găsească. Amin.

  1. Roagă-te pentru lumea-ntreagă

„Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții.”

EFESENI 6:18

Exemplu:

Doamne, te rog îndreaptă lumea. Fă ceea ce este cel mai bine pentru împărăția Ta, și umple poporul Tău cu milă, putere și idei strălucite pentru ca astfel să putem aduce o contribuție spirituală lumii noastre. Amin.

  1. Roagă-te pentru ceea ce ai nevoie

„Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.”

FILIPENI 4:6

Exemplu:

Doamne, Tu știi ceea ce am nevoie, înainte ca eu să știu. Așa că te rog dă-mi ceea ce am nevoie astăzi, ca să mă pot concentra pe Tine, și nu pe problemele mele. Și, când nevoia zilei de mâine apare, eu mă încred în Tine că Tu te vei îngriji. Amin.

  1. Roagă-te pentru iertare

„Și când stați în picioare rugându‑vă, să iertați dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru Care este în ceruri să vă ierte vouă nelegiuirile.”

MARCU 11:25

Exemplu:

Doamne tu cunoști intențiile noastre. Te rog iartă oamenii care mi-au greșit, deoarece și eu i-am iertat. Și Doamne, iartă-mă căci și eu am dat-o în bară. Te rog nu ne lua în seamă greșelile. Amin.

  1. Roagă-te pentru vindecare și protecție

„Este vreunul dintre voi bolnav? Să‑i cheme pe bătrânii bisericii, iar ei să se roage pentru el, ungându‑l cu ulei în Numele Domnului.”

IACOV 5:14

Exemplu:

Doamne, este atâta suferință în lume. Te rog vindecă-i pe cei bolnavi și restaurează pacea și viața în sufletele lor împovărate. Protejează trupurile și mințile noastre, și dă-ne tăria Ta ca să putem face față ispitei și încercărilor. Amin.

Aceste idei nu sunt noi – Isus le-a folosit pentru a-i învăța pe ucenici cum să se roage, în urmă cu peste 2.000 de ani:

Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească‑se Numele Tău!
Vie Împărăția Ta,
facă‑se voia Ta, precum în cer,
așa și pe pământ!
Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă‑ne‑o nouă astăzi!
Și iartă‑ne datoriile noastre,
precum și noi iertăm datornicilor
noștri!
Și nu ne duce în ispită,
ci scapă‑ne de cel rău.

MATEI 6:9-13

Pentru a te ajuta să creezi un ritm regulat de rugăciune, încearcă să creezi Lisa de rugăciune din Aplicația Biblia. În fiecare zi, alege câteva lucruri din acea listă ca să te concentrezi asupra lor. (Poți și să inviți prieteni în conversațiile tale cu Dumnezeu, distribuind Rugăciunile tale cu ei.)

Pe măsură ce timpul trece, vei putea să te uiți din nou la acea listă și să meditezi asupra a ceea ce Dumnezeu făcea în viața ta la acel moment.

Roagă-te acum

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail