Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări

Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări

2  
Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări

3  
ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

4  
Dar răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi și să nu duceți lipsă de nimic.

5  
Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.

6  
Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo.

7  
Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul

8  
căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale.

9  
Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui.

10  
Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii.

11  
Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui.

12  
Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

James 1 in Romanian

James 1 in English

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului

Încredințează-ți soarta în mâna Domnului

1  
Nu te mânia pe cei răi și nu te uita cu jind la cei ce fac răul

2  
căci sunt cosiți iute, ca iarba, și se veștejesc ca verdeața!

3  
Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie!

4  
Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima.

5  
Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra!

6  
El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina și dreptul tău ca soarele la amiază.

7  
Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El! Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele!

8  
Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!

9  
Fiindcă cei răi vor fi nimiciți, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara.

10  
Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.

11  
Cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace.

Psalm 37 in Romanian

Psalm 37 in English

Cum îmi conduc spiritual copiii?

Tată și fiică colorând

Învață-i (Cuvântul lui Dumnezeu) pe copiii tăi. Spuneți-le despre El tot timpul – fie că sunteți acasă sau mergeți pe drum, mergeți la culcare noaptea sau vă treziți dimineața.

DEUTERONOM 11:19

Poate fi greu să explici credința ta copiilor tăi prin modalități pe care ei le pot înțelege. Din fericire, nu trebuie să știi totul sau să fi descoperit totul. De fapt, atunci când cauți credința împreună cu copiii tăi, le dai ceva mai valoros decât simple informații: timpul și atenția ta.


Experimentați marile relatări ale Bibliei, împreună.

Desigur, ai putea pur și simplu să deschizi pe telefon Aplicația Biblia pentru copii și să i-l dai copilului tău (poate pentru a reuși să faci ceva treburi casnice). Dar încearcă acest lucru: ține copilul în poală și cere-i să-ți arate o povestire. Lasă copilul să-ți arate cum funcționează aplicația. (Pune-i o mulțime de întrebări!) Împărtășirea aplicației va crea oportunități naturale pentru a sta de vorbă… și vei afla ce este în mintea copilului tău.

Instalează aplicația


Găsește-ți oamenii.

În timp ce ai putea împărtăși valorile familiei cu copiii tăi (și ar trebui), ei vor absorbi de fapt mult mai mult din ceea ce văd în viața de zi cu zi a familiei. Este o idee minunată să îți înconjuri familia cu alte familii care au valori similare. Și dacă nu aveți încă o întâlnire bisericească acasă, opțiunea Evenimente din Aplicația Biblia te poate ajuta să găsești adunări care au loc în apropierea ta.

Caută Evenimente


Deja îți conduci familia spiritual

Tot ce ni s-a oferit aici, sunt doar sugestii. Sperăm ca ele să dea naștere la noi idei a modului cum puteți investi în familia voastră. Indiferent dacă decideți să încercați una din idei sau nu, trebuie să realizați următoarele: conduceți deja familia. Orice alegeți să faceți în fiecare zi, copiii voștri învață de la voi că acestea sunt lucrurile pe care puneți preț. Alegeți direcția în care vă îndreptați ca și familie… și parcurgeți-o împreună.

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail

Cum îmi pot încuraja familia să se conecteze la Cuvântul lui Dumnezeu?

Mamă cu fiica în brațe

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru acea disciplinare în dreptate…

2 TIMOTEI 3:16

Cu toții cunoaștem persoane care se străduiesc să se conecteze la Cuvântul lui Dumnezeu. Probabil au avut parte de durere sau suferință. Sau poate sunt implicate în lucruri de care trebuiau să se ferească. Sau poate pur și simplu nu înțeleg cum ar putea fi Biblia relevantă pentru ele.

Fie că e vorba de mătuși, unchi, părinți sau prieteni pe care-i consideri parte din familie – cum putem noi, ca și urmași ai lui Hristos, să-i ajutăm pe cei dragi să experimenteze fiecare personal Cuvântul lui Dumnezeu?

Iată trei moduri prin care-ți poți ajuta familia să pătrundă în Cuvântul lui Dumnezeu:


Fii un exemplu.

Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează să fim exemple prin ceea ce vorbim, prin faptele noastre și prin modul cum iubim. De ce? Pentru că felul în care alegem să acționăm și să reacționăm are impact pe termen lung.

Cum poți fi un exemplu? Stabiliți un moment al zilei pentru a studia Biblia împreună (puteți chiar să memorați împreună Versetul zilei din Aplicația Biblia). Vorbiți despre Scriptură când sunteți împreună: la micul dejun, în drum spre școală sau servici, seara. Interacțiunea cu Cuvântul lui Dumnezeu va influența percepția familiei asupra Cuvântului lui Dumnezeu.


Personalizează Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu-ți poți obliga familia să fie interesată de Biblie dar poți să-i ajuți să descopere valoarea pe care o poate aduce Cuvântul lui Dumnezeu la viața fiecăruia.

Poți partaja un Verset ilustrat din Aplicația Biblia cu cineva care are nevoie de încurajare sau înțelepciune. Dacă ai copii, descarcă Aplicația Biblia pentru copii și completați împreună o povestire. Bucurați-vă împreună citind din versiunea preferată a Bibliei. Când îți ajuți familia să descopere cum se poate aplica în viața personală Cuvântul lui Dumnezeu, este mult mai probabil ca fiecare să-și însușească creșterea spirituală.


Fii mereu un exemplu.

Dacă creșterea spirituală nu are loc imediat, este normal să descurajezi. Amintește-ți de ce faci lucrul acesta: ei sunt oamenii dragi ție și îi iubești. Știi cât s-a îmbunătățit viața ta trăind Cuvântul lui Dumnezeu și doreşti aceasta şi pentru ei.

Continuă să fii conștiincios. Când familia ta vede că angajamentul tău față de Scripturi este o parte importantă a vieții tale și nu doar o fază prin care treci, acest lucru îi va transforma mai mult decât cuvintele tale.

Dacă începi să te simți descurajat, ai putea începe un Plan de familie pentru a fi mereu la zi cu devoționalul. Înconjoară-te cu prietenii care te încurajează pe măsură ce îți conduci spiritual familia.

În cele din urmă, nu depinde de tine. Cuvintele lui Dumnezeu au puterea de a transforma vieți, însă putem avea un rol activ în această transformare. Tu nu ești Mântuitorul familiei tale – dar poți contribui la creșterea ei spirituală.

Începeți să studiați Cuvântul lui Dumnezeu împreună pe Aplicația Biblia și Aplicația Biblia pentru copii și spune-ne ce instrumente au ajutat familia ta să crească spiritual.

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail

Cum pot să „proclam viață” peste familia mea?

Familie stând pe pat

Cuvintele ucid, cuvintele dau viață; sunt ori otrăvitoare ori binefăcătoare – e alegerea ta.

Proverbe 18:21

Ți-a spus cineva vorbe care te-au rănit? Nu este ciudat că și astăzi poți simți usturimea acelor vorbe? Dar când vine vorba de cuvinte frumoase? Ți-a spus vreodată cineva ceva încurajator despre tine – poate un prieten sau un profesor – acel gest încă te face să zâmbești când te gândești la el? Cum vrei ca persoanele iubite să-și amintească cuvintele spuse de tine?

Ai puterea de a proclama viață.

Dar ce ar trebui să spui? Iată câteva lucruri pe care le poți încerca:


Roagă-te pentru cei dragi folosind Versetul zilei.

Nu ești sigur cu privire la ce să te rogi? Abonează-te la Versetul zilei. Apoi în fiecare zi când îl primești, roagă-te prin acel verset, incluzând numele persoanei pentru care vrei să te rogi. De exemplu:

Tot ceea ce faceți, cu vorba sau cu fapta, să faceți în Numele Domnului Isus, mulțumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

Coloseni 3:17

Roagă-te:

Tată din Ceruri, indiferent ce _____ spune sau face, te rog schimbă-i inima _____ astfel încât _____ să o facă în Numele Domnului Isus, mulțumindu-ți Ție. Amin.

Și pentru acest verset:

Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“

Romani 10:13

Ai putea să te rogi astfel:

Tată Ceresc, te rog călăuzește pe _____ să cheme Numele Tău și să fie mântuit.

Obține Versetul zilei


Alegeți împreună un Verset temă pentru familie.

Dacă am întreba un prieten, „Ce cuvânt ar descrie familia mea?“ Ce ar răspunde? Dragoste? Bucurie? Pace? Răbdare? Discutați împreună cu familia pentru ce trăsături de caracter ați dori să fiți cunoscuți. Apoi în Aplicația Biblia, atingeți secțiunea Căutare și explorați una din categoriile „Ce spune Biblia despre…” (Sau tastați trăsătura dorită în căsuța Căutare.)

Găsiți împreună un verset al familie ce reflectă valorile dorite. Folosiți o poză de familie ca fundal și transformați-o într-un Verset ilustrat al familiei. Salvați-l ca poză de fundal pe dispozitivul folosit. Sau imprimați-l, puneți-l în ramă și puneți-l la vedere în casa voastră. Afișând Verset ilustrat al familiei îi va ajuta pe toți membrii ei să îl memoreze – și să își amintească ce valori doriți să promovați în familie.

Nu poți controla circumstanțele prin care familia ta va trece. Dar poți alege cum să răspunzi. Și atunci când alegi…

Alege să proclami viață.

FacebookÎmpărtășește pe Facebook

TwitterÎmpărtășește pe Twitter

e-mailÎmpărtășește prin e-mail