Publicat pe 2021-06-272021-07-05 de Planuri de citire – Iunie 2021 Rugăciune 21 de zile Învaţă cum să te rogi cel mai bine atât din rugăciunile credincioşilor cât şi din cuvintele lui Isus Însuşi. Fii încurajat să-ți aduci cererile înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi, cu stăruinţă şi răbdare. Vezi exemple de rugăciuni goale, egoiste în contrast cu rugăciunile pure ale celor cu suflete curate. Roagă-te constant. La început 31 de zile „La început” este un studiu biblic pe primele 11 capitole din cartea Geneza. Acest studiu de 31 de zile explorează povestea creației, originile umanității, impactul păcatului asupra lumii, promisiunea imediată a răscumpărării, motivele potopului, răsplata lui Dumnezeu pentru Noe și familia sa, primul legământ al lui Dumnezeu cu omenirea și genealogia lui Mesia. Obstacole: Evită regretele din viața ta 5 zile Barierele sunt poziționate pentru a împiedica autovehiculele să se abată în zone periculoase sau în afara limitelor impuse. De cele mai multe ori noi nu le vedem până nu avem nevoie de ele și atunci când devenim conștienți de ele, cu siguranță, suntem recunoscători că se află acolo. Cum ar fi fost dacă am fi avut obstacole în relațiile, finanțele și cariera noastră? Cum ar arăta acestea? Cum ne-ar împiedica ele de regretele viitoare? Alătură-te pentru următoarele cinci zile, să explorăm cum să stabilim barierele personale. Făcând față anxietății 7 zile Anxietatea este groaznică. Din păcate, anxietatea este o realitate cu care trăim. Acest plan a fost creat pentru a te ajuta să înțelegi că nu ești singur(ă), că există speranță și că Dumnezeu vrea ca tu să ai pace. Pe parcursul următoarelor șapte zile, vom merge într-o călătorie prin Biblie pentru a descoperi cum putem trăi cu anxietate și poate vom găsi alinare și pace în mijlocul ei. Dumnezeule, cum rămâne cu mine? 5 zile Atunci când simțim că am rămas în urmă în viață și o voce a comparațiilor devine din ce în ce mai răsunătoare pe măsură ce zilele trec, nu mai reușim să vedem modul în care Dumnezeu se mișcă în mijlocul nostru. În aceste momente, credința noastră este încercată cel mai mult. Citește acest devoțional și lasă-te încurajat în așteptarea ta de a-L vedea pe Dumnezeu la lucru.